Lumea mainii stangi
august 20, 2007
Eram un dreptaci incurabil. Dar un carucior cu doua roti de transportat lucruri, un tanar plin de farmec si viata si eu au fost ingredientele potrivite pentru a descoperi o noua lume.
Pe un deal inconjurat de munti, ocrotit de civilizatie, unde ploua de doua ori pe zi ca sa intretina gazonul vesnic verde a aparut o oferta irezistibila in timp ce mergeam sa caram bagaje pana la corturi din locul in care masinile au devenit neputincioase: “hai Dani in carucior ca te duc eu!” Comoditatea a invins ratiunea si a urmat un galop sanatos. Noroi, din 2 roti caruciorul a avut proasta idee sa foloseasca doar una la un moment dat, si apoi, crezand ca poate zbura n’a mai folosit nici una. El n’a zburat in schimb am zburat eu. El doar a cazut peste mine. Toata hardughia, adica eu si caruciorul trebuiau sustinute cumva si nefericitul de serviciu a fost mana mea dreapta.
O zi jumatate i’am urmarit evolutia si hotaratoare a fost parerea unui verisor, expert in motocros care in decursul vietii destul de scurte avea probabil doar limba nefracturata, care m’a speriat cu umeri dizlocati de care medicii trag ca de ridichea uriasa… Am sarit in masina si le’am facut o ora mai tarziu o vizita prietenilor de la urgenta. Vestile au fost bune: doar o disjunctie care cere sa fii cuminte vreo 2 saptamani. Tot e bine.
Mana mea dreapta s’a dovedit a fi tare fitzoasa in urma cascadoriei fara voie. Protesta prin durere la orice activitate o puneam, ba chiar si din somn ma trezea sau chinuia fiindca nu’i conveneau pozitiile. Asca ca, nevrand sa’mi mai pun mintea cu ea am lasat’o in pace ca doar mai aveam una: mana stanga. teoretic corect.
Abia atunci am realizat ce nedreptatita a fost mana mea stanga in cursul vietii. N’am invatat’o sa faca mai nimic. Nu stia sa scrie, sa arunce cu hartii dupa colegul din birou, sa foloseasca mousul, sa manance, sa scrie mesaje… Era papuc! Asa ca am pus’o pe program intensiv de invatare. A fost o revelatie sa’mi descopar mana stanga. Ma bucur ca exista si i’am promis sa o invat toate lucrurile de sus plus multe altele. Si asta nu doar cat tin toanele minii drepte. A fost un exercitiu bun si pentru creieras care s’a bucurat sa mai scape de automatismele tiranei de dreapta.
Asa dear, click pe buton cu aratatorul! Nu inelarul!!!!!! Aratatorul! Mainile astea…
